Jucătorul român Călinoiu Valeriu s-a născut la 09.10.1928, în Bucureşti.

Maestru emerit al sportului (1966). În 1942 se legitimează la” Olimpia Bucuresti”  , iar după un an trece la “ Carmen ” Bucureşti ( 1943 – 1944 ) .

Polisportiv, concomitent cu fotbalul mai practică atletismul, (probele – semifond şi săritura cu prăjina) la clubul „Victoria”, şi boxul, sport care îi aduce în 1945 satisfacţia câştigării Cupei „Liceul Gh. Şincai” şi a medaliei „Cheo Morejon”, în calitate de campion şcolar la categoria minimă.

În 1946 se transferă la „Metalul” Hunedoara, unde activează până în anul 1948, după care, în sezonul 1948 – 1949, joacă în cadrul divizionarei „A” „Petrolul” Bucureşti, apoi un an la „Dinamo” Braşov, care promovează, la sfârşitul campionatului din 1950, în primul eşalon divizionar.

Urmează perioada de consacrare fotbalistică (1951 – 1960), activând la clubul „Dinamo” Bucureşti, echipă cu care câştigă în 1955 titlul de campion naţional, iar în 1959, Cupa României.

Jucător complex, cu mari disponibilităţi fizice şi tactice, capabil să facă faţă pe orice post dintr-o echipă, s-a numărat printre cei mai valoroşi fundasi ai fotbalului românesc din perioada de după război.

Călinoiu Valeriu a evoluat de 20 de ori în echipa naţională „A”, pentru care a înscris 1 gol.

A debutat la 15.07.1952, în cadrul Turneului Olimpic, în meciul Ungaria – România, 2 – 1 (1 – 0), disputatla Turku(Finlanda) pe Stadionul” Kupittaa” . A fost singurul debutant în echipa noastră.

Ca antrenor, din1961, a profesat până în 1963, asigurând conducerea tehnică a echipei „Ştiinţei” Craiova.

Renunţă la munca de antrenor, dedicându-se exclusiv sarcinilor profesionale şi activtăţii pe târâm obştesc.

Călinoiu Valeriu a lucrat în cadrul  Colegiului Central al Arbitrilor până în ultimele zile ale vieţii sale, 20.12.1990.

Sursa foto