Hagi Gheorghe

Fotbalistul Hagi Gheorghe s-a născut pe 05.02.1965 la Săcele, judeţul Constanţa.

Primul lui profesor, cel căruia, aşa cum recunoaşte, îi datorează începuturile sale fotbalistice, formarea lui ca pitic şi junior, a fost regretatul Iosif Bükossy.
În timpul anilor de juniorat a evoluat şi la „Luceafărul” Bucureşti, în fapt echipa naţională de juniori U.E.F.A.’83.
Debutul în Divizia”A” s-a petrecut sub culorile clubului unde s-a lansat, „Farul” Constanţa, la 11.09.1982, cu prilejul partidei S.C. Bacău – F.C. Constanţa, 2 – 2.

Primul gol marcat în Divizia” A” s-a înregistrat în minutul 58 al partidei „Steaua” Bucureşti – F.C. Constanţa, 2 – 2, din etapa a 14-a, la data de 06.11.1982.
După 18 meciuri de Divizia”A” şi 7 goluri marcate pentru „Farul”, a trecut în vara anului 1983 la „Sportul Studenţesc”, echipă pentru care a jucat până la finalul ediţiei de campionat 1986 – 1987, 108 meciuri marcând 58 de goluri.

Din iarna anului 1987 a fost transferat la „Steaua” Bucureşti, unde a evoluat în 107 partide susţinute de echipa militară, pentru care a înscris 76 de goluri.
În cupele europene a debutat în ediţia 1983 – 1984 a cupei U.E.F.A., când, la 14.09.1983, „Sportul Studenţesc” pierdea la Bucureşti (1 – 2) în faţa echipei austriece „Sturm” Graz.

Hagi Gheorghe a disputat în cupele europene 10 partide în patru ediţii cu „Sportul Studenţesc”, înscriind 4 goluri şi 20 de partide, în trei ediţii, cu „Steaua”, înscriind 11 goluri.

Primul gol în cupele europene l-a marcat în minutul 3 al partidei retur din turul I al Cupei U.E.F.A. (ediţia 1985 – 1986), „Sportul Studenţesc” – Neuchâtel, 4 – 4.
În echipa naţională a acumulat 124 de selecţii, marcând 35 de goluri, debutul având loc la 10.08 1983, în meciul amical Norvegia – România, 0 – 0, disputat la Oslo pe Stadionul” Ullevaal”. A fost singurul debutant din echipa noastră şi integralist.

Primul gol marcat pentru echipa naţională a fost la 12.09.1984 în meciul Irlanda de Nord – România, 3 – 2 (1 – 1) în minutul 36, partidă disputată la Belfast (Stadion Windsor Park) în cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial.

Participant la turneul final al Campionatului European-Franţa ’84 şi la turneul final al Campionatului Mondial Italia ’90, câştigător al Supercupei Europei cu „Steaua” Bucureşti (1 – 0 la Monaco), contra lui „Dinamo” Kiev (24.02.1987), gol marcat de Hagi, finalist al Cupei Campionilor Europeni (ediţia 1988 – 1989 – „Milan” – „Steaua”, 4 – 0).

Palmaresul său impresionant mai cuprinde: titlul de golgeter al României, ediţiile 1984 – 1985 (20 de goluri) şi 1985 – 1986 (31 de goluri) cu „Sportul Studenţesc”, campion al României cu „Steaua” Bucureşti în ediţiile de campionat 1986 – 1987, 1987 – 1988 şi 1988 – 1989 şi câştigător al Cupei României (1986 – 1987 şi 1988 – 1989) tot cu „Steaua”.

Din anul 1990 Hagi Gheorghe plecă peste hotare la „Real” Madrid, unde joacă 2 sezoane (1990 – 1991 şi 1991 – 1992), ocupând 2 locuri secunde cu celebrul club din capitala Spaniei. A jucat finala Cupei Spaniei (1991 – 1992). Din sezonul 1992 – 1993 a trecut la echipa italiană „Brescia”, unde joacă până în 1994.
La turneul final al Campionatului Mondial (S.U.A. – 1994), „Gică” Hagi este cel mai bun jucător român, la sfârşitul anului ocupând locul 4 în ancheta pentru desemnarea „Ballon d’Or”.

F.C. Barcelona îi oferă 3 milioane de dolari pentru un contract pe 2 ani, cu opţiune de prelungire şi salariul de 8oo.ooo de dolari pe an, la care se adaugă primele de joc.

În luna septembrie 1995 F.C. Barcelona anunţă oficial că internaţionalul român este pus pe lista de transferări, dar acesta declară că nu pleacă de la echipa F.C. Barcelona decât după expirarea contractului, în 30.06.1996.

Din august 1996, Hagi joacă în Turcia la formaţia „Galatasaray” Istanbul cu un salariu anual de 1.200.000 de dolari, având la dispoziţie o maşină şi o vilă de lux. Pentru cele 2 goluri marcate în primul meci a primit 20.000 de mărci, ca primă de joc.

La „Galatasaray” a jucat până în 2001, cu echipa turcă a câştigat 4 titluri şi 2 cupe ale Turciei.
În campionatul spaniol a jucat 98 de meciuri cu 22 de goluri, în cel italian 61 şi 15 goluri (31 meciuri în Serie” A” ), iar în campionatul turc 107 partide, înscriind 48 de goluri.

Ca trofee personale mai amintim: locul 2 în Premiul Bravo, desemnat cel mai bun fotbalist român al secolului şi de mai multe ori declarat cel mai bun fotbalist român al anului.

La 24.04.2001, cu ocazia retragerii sale din activitatea de jucător, la Bucureşti, pe stadionul „Lia Manoliu” a fost organizată „Gala Hagi”, în cadrul căreia s-a disputat un meci festiv între o „naţională” a României” şi o selecţionată a lumii.
În iulie 2001, Hagi a fost numit selecţioner al primei reprezentative de fotbal a ţării.

Asigură asistenţa tehnică la 5 meciuri, primul la 15.08.2001, Slovenia – România, 2 – 2 (0 – 1), ultimul la 14.11.2001, România – Slovenia, 1 – 1(0-0).

Din păcate, Hagi Gheorghe nu a reuşit să califice echipa naţională (pe care a preluat-o de la L. Bölöni), îşi dă demisia, fiind înlocuit cu Anghel Iordănescu.
În iunie 2003 este numit antrenor la echipa turcă „Bursaspor” la care rezistă doar 4 luni şi 16 zile pe banca tehnică (renunţă prin demisie).

În 21.03.2004 a semnat pentru 2 ani cu „Galatasaray”, unde a evoluat până în mai 2005. Preia”Poli” Timişoara ( noiembrie 2005 ), dar în mai 2006 demisionează.

La 25.06.2007 semnează un contract cu”Steaua” pe trei ani .Pe 20.09.2007 îşi dă demisia.Luni, 06.04.2009 şi-a lansat proiectul “Academia Hagi” ,echipă care va evolua în Liga a III-a sub numele”Viitorul” Constanţa. Pe 22.10. 2010 a semnat un contract ca antrenor cu”Galatasaray” Istanbul.

Sursa foto

Informatiile despre Hagi Gheorghe au fost preluate din cartea "Fotbalisti care au evoluat in Nationala Romaniei (1922 - 2006)", scrisa de prof. Cornel Manolescu si prof. Nicolae Gont Topor in anul 2006. Pentru mai multe detalii, folositi datele din sectiunea Contact.

Leave a Reply